PENNY introduce pliantul digital disponibil pe telefonul mobil prin aplicația WhatsApp

Începând cu 8 mai, clienții PENNY vor primi ofertele săptămânale, direct pe telefonul mobil, prin intermediul aplicației WhatsApp. Clienții care își doresc să afle cât mai rapid noutăți despre reducerile la produsele marcă proprie sau alte promoții disponibile în magazine trebuie să se înregistreze gratuit pe canalul de WhatsApp PENNY: penny.ro/whatsapp. PENNY este primul retailer din România care implementează acest serviciu.

PENNY România introduce pliantul săptămânal în format digital pentru toții clienții care nu vor să rateze reducerile și promoțiile disponibile în magazine. Clienții pot accesa catalogul PENNY, simplu și rapid, direct de pe telefonul mobil. Tot ce au de făcut este să se înregistreze gratuit aici: penny.ro/whatsapp

„Suntem bucuroși să fim primul retailer din România care pune la dispoziția clienților un serviciu simplu, digital și sustenabil. Cu ajutorul pliantului în format electronic de pe WhatsApp, toți clienții noștri vor fi mereu la curent cu privire la cele mai recente știri și oferte existente în magazinele PENNY”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.

PENNY investește în digitalizare și în tehnologii orientate spre viitor. Pliantul electronic disponibil din 08.05.2023 pe WhatsApp reprezintă un nou pas pe care compania îl face pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților prin soluții digitale simple și ușor de folosit.

Despre PENNY


PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 339 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.


PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.


Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/


Contact presă

Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, PENNY | REWE România, presa@penny.ro