Sibiu: istorie, cultură și un farmec aparte
Farmecul aparte al Sibiului începe să te învăluie încă de la primii pași pe care îi faci în oraș și, fără să treacă prea mult timp, te trezești cuprins în poezia lui medievală, plimbându-te pe straduțele boeme, admirând clădirile și explorându-i istoria. Hotărât lucru: acest oraș nu-i pentru turiștii grăbiți, cei care vor sa pozeze atracțiile principale și să plece, pentru că aici înveți, pe nesimțite, să te lași cuprins de liniștea și calmul specifice Sibiului - și poate că pentru un weekend (sau mai mult) ăsta e exact lucrul de care ai nevoie. De ce n-ai face, deci, o călătorie până la Sibiu?
Cu peste opt sute de ani de istorie în spate (de la prima sa atestare documentara din 1191 și până acum), Sibiul nu este doar un oraș cu un aer cu totul special, ci se poate mândri și cu faptul că în anumite etape a fost capitala Transilvaniei (între 1692-1791 și 1850-1867, în vremea Imperiului Habsburgic). Nu e de mirare, deci, că timpul și-a pus puternic amprenta asupra lui, transformandu-l într-o destinație de poveste, atât în anotimpurile calde, cât și pe timp de iarnă.
Noi am sosit la Sibiu după spectaculosul traseu pe Transfăgărășan și, trebuie să recunosc, m-a cucerit din clipa în care am ajuns. Deși nu-l mai vizitasem de mulți ani, nu făcea neapărat parte din planul de călătorie. Dar iată cum o oprire în care să-ți tragi sufletul doar puțin se poate transforma spontan într-un adevărat popas atunci când spiritul locul te vrăjește și te face să vrei rămâi mai mult decât te-ai gândit inițial.
Hotărâți, deci, să stăm și să explorăm mai bine orașul, ne-am așezat la un bistro drăguț și ne-am apucat să căutăm - esențial - și cazare. Am fost norocoși: o casă veche, transformată cu eleganță și bun-gust într-un mic hotel, Maison Elysée, mai avea o cameră liberă, pe care am rezervat-o degrabă, cu gândul că era clar un semn și ne aștepta pe noi.
Foarte aproape de centru, cu o priveliște ca de carte poștală asupra zidului cetății și o grădină idilică pentru cafeaua de la micul-dejun, Maison Elysée s-a dovedit a fi o întâmplare fericită, căci și experiența, și ospitalitatea deosebită a oamenilor ne-a impresionat plăcut. N-am zăbovit însă prea mult în cameră, căci orașul ne aștepta sa-l descoperim.
Și, de la străduțe boeme până la arhitectură și savori locale, în Sibiu chiar ai ce să descoperi! Muzeul Brukenthal, Muzeul Astra sau grădina zoologică din Dumbrava Sibiului - prima gradina zoologică din Romania, sunt doar câteva dintre lucrurile care atrag aici atât români, cât și o mulțime de turiști străini. De la clasicii turiști asiatici care nu ezitau să-și facă un selfie pe Podul Mincinoșilor până la turiștii occidentali care nu conteneau să se mire cât de “amazing” e totul, am auzit multe limbi străine vorbindu-se prin centrul orașului, ceea ce a fost îmbucurător.
Cât despre celebrul Pod al Mincinoșilor, sunt foarte multe variante de povești care au fost țesute, de-a lungul timpului, în jurul său. Unele spun că de aici erau aruncați negustorii care erau prinși înșelându-și mușterii. Altele spun că de pe acest pod își aruncau tinerii bărbați soțiile, atunci când descopereau, după noaptea nunții, că fusesera mințiți și că fetele nu erau, așa cum pretinseseră, virgine.
Alte variante spun că, dimpotrivă, tinerii soldați erau mincinoșii care le dadeau aici întalnire fetelor și apoi le trageau clapa, lăsându-le să aștepte. Cert este că, indiferent de legendele din jurul său, Podul Mincinoșilor este cel mai vechi pod de fontă din Romania care este încă în stare perfectă de funcționare. Și, după cum povesteam, e perfect pentru a face o poză pe el, glumind pe seama istorioarelor, sau pentru a te bucura de un pahar de vin seara la una dintre terasele pe care le gazduiește, într-o atmosferă de poveste.
Nu e greu, însă, de făcut fotografii frumoase în Sibiu, căci pe oriunde te-ar purta pașii, găsești adesea câte un colțișor feeric, câte o casă a cărei fațadă îți atrage atenția sau câte un peisaj care merită imortalizat. Dar dacă pașii te poartă până pe Strada Cetății, trebuie să știi și ce se spune despre ea: că ar fi cea mai frumoasă strada din Sibiu - și poate merită să te oprești acolo să bei o cafea, căci priveliștea chiar e fermecătoare.
Dar cum atâta plimbare face și pofta de mâncare, a venit vremea să descoperim și savorile Sibiului. Câțiva localnici cu care am stat de vorbă și cărora le-am cerut sfatul în ce locuri să mâncăm ne-au mărturisit că sibienii sunt mai degraba adepții mâncării tradiționale românești, pregătite ca la carte, în stilul cel mai clasic. Am avut însă parte și de surprize, căci încercând să descoperim și altceva decât restaurantele vădit turistice, am ajuns, tot la recomandarea unei tinere sibience, la Syndicat Gourmet - o mică oază de delicii la doar câțiva pași de Piața Mică. Cu o abordare gastronomică inedită și preparate produse cu ingrediente locale, naturale, de calitate, Syndicat Gourmet ne-a primit cu deschidere și ne-a transformat seara într-una încântătoare. Iar supa-cremă de usturoi de la ei a rămas și astăzi o amintire foarte plăcută!
Un alt loc care ne-a surprins plăcut a fost Jules Bistro - primul cu care am făcut cunoștință în Sibiu și unde am descoperit, pe lângă curtea idilică în care ajungi fermecat, și niște oameni foarte primitori și o minunată salată caldă cu brânză de capră, pe care am savurat-o cu bucurie la un prânz târziu.
Nu întâmplător, aveam să aflu pe finalul călătoriei noastre că după ce a fost Capitală Culturală în 2007, Sibiul urmează să fie și Regiune Gastronomică Europeană în 2019. Un motiv în plus să îl vizitezi - asta dacă nu cumva ești norocos chiar să locuiești în el.